Un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Valea Mare, s-a răsturnat joi după-amiază, cu SUV-ul Land Rover pe care îl conducea pe Drumul Național 65 – European 574. Șoferul a intrat cu jeep-ul în parapetele care separă sensurile de mers și a ajuns în șanțul de la marginea drumului.
Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, a declarat că evenimentul rutier, în urma căruia nu s-au înregistrat victime, conducătorul auto fiind singur în autoturism și doar pagube materiale, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă periculoasă.
„Poliţiştii Serviciului Rutier Olt s-au deplasat la faţa locului unde au constatat faptul că un bărbat de 65 de ani, din comuna Valea Mare, aflat la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă şi la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, a pierdut controlul direcției de deplasare şi a lovit parapetele care separă sensurile de mers, fiind proiectat în şanţ, unde s-a răsturnat”, a declarat reprezentantul IPJ.
Conducătorul auto a fost testat de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, și a fost amendat cu 580 de lei și trei puncte de penalizare pentru neadaptarea vitezi la condițiile meteo nefavorabile.