Creştere alarmantă a numărului de infecţii cu noul Coronavirus înregistrate în judeţul Olt, potrivit Grupului de Comunicare Strategică şi autorităţilor locale, de la ultima raportare alte opt persoane fiind confirmate cu COVID-19. Este cea mai mare explozie a cazurilor de la o zi la alta, până acum cea mai mare fiind de cinci îmbolnăviri.
Una dintre cele opt persoane este un contact de familie al unui cadru medical de la Spitalul Orăşenesc Corabia, pozitivat anterior. Astfel, numărul persoanelor care au legătură acum cu focarul de la unitatea medicală din Corabia este de 16, respectiv doi medici, şase asistente, trei infirmiere şi cinci contacţi de famili ai acestor cadre medicale.
De asemenea, în ultima zi a mai fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2 şi un cadru medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Este vorba de o asistentă de pe Secţia ORL care a fost testată pentru Coronavirus la întoarcerea la serviciu, după ce a fost în concediu medical, iar rezultatul a fost pozitiv. Reprezentanţii unităţii medicale au decis ca tot personalul care reveni la locul de muncă, din concediu de odihnă sau medical cu o durată mai mare de cinci zile, să fie testat pentru depistarea virusului.
Până acum, la Spitalul Slatina sunt 14 cadre medicale de pe secţiile Anestezie şi Terapie Intensivă, Cardiologie, Bloc Operator, Boli Infecţioase şi Chirurgie Plastică care au contractat noul Coronavirus, iar 11 dintre ele au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, au fost şi cinci pacienţi care au fost internaţi pe Secţia Chrirurgie Plastică infectaţi cu virusul.
Celelalte şase cazuri confirmate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore sunt persoane care s-au prezentat la spitale din judeţ cu simptomatologie specifică virusului.
Toţi cei opt pacienţi sunt internaţi acum în unităţi medicale pentru tratament de specialitate.
Care mai este situaţia epidemiologică
Din totalul de 179 de persoane infectate cu virusul de la începutul pandemiei de SARS-CoV-2, 119 au fost declarate vindecate, iar alte 50 sunt în continuare internate în spital. Din păcate, Oltul înregistrează şi zece decese din cauza acestei boli, însă toate persoanele au avut şi alte boli asociate.
În continuare avem şi 2.469 de persoane aflate în izolare la domiciliu, majoritatea dintre acestea fiind verificate de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali dacă respectă măsura autoizolării, care este obligatorie. Însă, în urma controalelor, două au fost amendate de poliţişti cu 2.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55 din 2020. Pe lângă persoanele aflate în izolare la domiciliu, mai sunt 20 în carantină instituţionalizată în centrele special amenajate în judeţ.
Autorităţile locale mai transmit că de la începutul pandemiei s-au recoltat şi 3.954 probe pentru depistarea Coronavirusului, 97 de teste fiind efectuate numai în ultima zi.
Cătălin FIRCOIU