1.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

O nouă șansă la viață pentru doi cățeluși găsiți de polițiștii de la Biroul Protecția Animalelor Olt. Erau abandonați la marginea unui drum din Teslui

- Advertisement -

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat pe marginea unui drum din comuna Teslui doi cățeluși abandonați, în vârstă de aproximativ două luni și jumătate.

„Pentru a beneficia de asistență medicală, adăpost și îngrijire specializată, polițiștii au emis două ordine de plasare în adăpost pentru cei doi cățeluși care au aproximativ zece săptămâni și au demarat verificările pentru a stabili împrejurările în care au ajuns în această situație”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit aceleiași surse, cei doi cățeluși au ajuns deja în atenția unor iubitori de animale, care și-au manifestat intenția de a-i adopta și a de a le oferi un cămin.

Protecția animalelor, în atenția oamenilor legii din județ

Pentru a preîntâmpina abaterile de la Legea 205 din 2004 privind protecția animalelor, politistii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor readuc în atenția tuturor deținătorilor de animale faptul că au obligaţia de a avea un comportament lipsit de brutalitate faţă de acestea, de a le asigura condiţiile elementare necesare scopului pentru care sunt crescute și de a nu le abandona şi/sau alunga.

Constituie contravenții și se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 12.000 de lei următoarele fapte:

• neasiguarea de către deținătorii de animale a unui adăpost corespunzător pentru acestea, a hranei şi apei suficiente, posibilității de mişcare suficientă, îngrijirii şi atenţiei, dar și a asistenţei medicale;
• folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;
• abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;
• administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;
• folosirea de mijloace de dresaj care provoacă traume psihice sau fizice, precum şi folosirea de metode care să prejudicieze sănătatea ori bunăstarea animalului de către persoana care contribuie la dresarea unui animal.

Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare sau cu amendă următoarele fapte:

• cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:
a) intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;
b) despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare;
c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

• cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
a) folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare;
b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;
c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
d) rănirea cu intenţie a animalelor.

• cu închisoare de la 2 la 7 ani sau cu amendă:
a) uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
b) schingiuirea animalelor;
c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
d) zoofilia.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți