28.1 C
Slatina
joi,25 iulie,2024

Ultimele Articole

Este oficial! Vineri se deschide noua bază sportivă „Dumitru Dobrescu” din Cartierul Progresu’ al municipiului Slatina

- Advertisement -

Au fost puse la punct și micile lucrări ce mai trebuiau făcute la noua bază sportivă „Dumitru Dobrescu”, construită în locul fostului ștrand din Cartierul Progresu’ al municipiului Slatina, pentru ca vineri, 31 mai, să aibă loc inaugurarea oficială a acestei zone de agrement. Emil Moț, primar al urbei, a prezentat în detaliu programul evenimentelor ce vor avea loc în weekend, cu acest prilej, pe lângă concerte cu artiști cunoscuți ai muzicii românești, fiind programată și prima ediție a evenimentului sportiv „Slatina Skate Open”.

Deschiderea oficială este vineri, 31 mai, la ora 17:00. Totodată, edilul a detaliat și cum se pot distra slătinenii în noua bază sportivă.

„Stimați slătineni! Vă așteptăm cu drag, să inaugurăm împreună, cea mai nouă investiție a Primăriei municipiului Slatina. Astfel, vineri, 31 mai, începând cu ora 17:00, vă așteptăm să ne bucurăm împreună și să petrecem un weekend minunat începând de vineri, ora 17:00, și terminând duminică, ora 22:00. Dragii mei, avem pregătite pentru dumneavoastră, în funcție de fiecare categorie de vârstă, numeroase surprize. Pentru cei mici avem pregătit cel mai modern loc de joacă din orașul nostru. În miniamfiteatru, începând cu 31 mai, ora 17:00, vom avea spectacole pentru copii. Sâmbătă, 1 iunie, vom avea cel mai mare concurs de skating din sud estul Europei, pe două categorii – streetstyle și freestyle. Pentru pasionații de baschet avem pregătit un teren, de 3 la 3, unde oricând se pot juca, distra și relaxa. Pentru iubitorii de sport în aer liber, un spațiu de fitness multifuncțional. Celor cărora le place fotbalul, tenisul, aveți cel mai nou teren multifuncțional din Slatina. Pentru pasionații de șah avem un spațiu destinat lor”, a declarat primarul Emil Moț.

Programul pe zile

Vineri – DJ Live Set, Shift, JO
Sâmbătă – Slatina Skate Open, DJ Live Set, Trupa Basska, Spike
Duminică – DJ Live Ser, Cabron, Andia

Proiectul Primăriei municipiului Slatina a vizat reabilitarea fostei baze sportive „Dumitru Dobrescu” Slatina și are cel mai mare skate parc din România, cu o suprafață de peste 3.600 metri pătrați utili. Suma pe care municipalitatea a alocat-o pentru realizarea lucrărilor este de peste 24 milioane de lei, investiția fiind demarată în anul 2022, după ce administrația publică locală a preluat în administrare terenul de la Ministerul Tineretului și Sportului.

CMF: 21240002

Potrivit proiectului de reabilitare a fostului ștrand din Cartierul Progresu’, pe o suprafață de peste 17.000 de metri pătrați s-au construit un amfiteatru în aer liber, parc cu diverse tipuri de arbuști, locuri de joacă pentru copii – 1.067 metri pătrați, spații pentru activități în aer liber, precum fitness sau șah, skate parc – 3.602 metri pătrați, zonă pentru role și biciclete, spații verzi în suprafață totală de 7.442 metri pătrați, fântână arteziană – 82 metri pătrați, irigată cu sistem automat, sistem de iluminat cu LED-uri, sistem de colectare, dirijare și evacuare a apelor pluviale, grupuri sanitare și o parcare pentru autoturisme.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți