Pompierii din cadrul Stației Stoenești și Gărzii Vișina, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit sâmbătă, în jurul orei prânzului, în comuna Rusănești, pentru a stinge un incendiu izbucnit la vegetație uscată și propagat la o casă de locuit. În sprijinul acestora au acționat și serviciile voluntare pentru situații de urgență Giuvărăști și Izbiceni cu două cisterne cu apă.
Maria Alina Oprea, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, a declarat că incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în urma acestuia a ars o casă de locuit și o anexă cu suprafața de 120 de metri pătrați și bunurile aflate în interior, o livadă și vie pe aproximativ 500 metri pătrați și au fost salvate o casă și o anexă aflate în aceeași gospodărie.
Misiunea pompierilor a durat aproximativ două ore și jumătate.
În urma cercetărilor, pompierii au stabilit ca și cauză probabilă a izbucnirii incendiului focul deschis în spații deschise.