5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

150 de muncitori și peste 200 de utilaje, echipamente și autocamioane lucrează pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești

- Advertisement -
Se lucrează de zor pe tronsonul 1 al Drumului Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești, care pleacă de la Craiova, județul Dolj, și ajunge până la limita cu județul Olt, în zona orașului Balș. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, în prezent acolo acționează 150 de muncitori și peste 200 de utilaje, echipamente și autocamioane, mai exact 221.
Potrivit DRDP Craiova, pe tot traseul Tronsonului 1 al șoselei de mare viteză sunt în desfășurare lucrări de terasamente – stabilizări cu lianți hidraulici a umpluturilor de pământ, realizarea stratului de formă și așternerea statului din fundația de balast. La nodul rutier cu Drumul Național 65 F (Centura de Nord Craiova) se execută lucrări de terasamente pentru reconfigurarea noii intersecții a Expresului cu Centura Craiova Nord (DN 65 F), prin realizarea noii intersecții de tip girație.
„La acest moment se lucrează la 11 structuri în paralel, dintr-un total de 15 structuri, de la armare elevații până la realizarea cuzineților în vederea montării aparatelor de reazem și ulterior montarea grinzilor prefabricate. Grinzile prefabricate din beton precomprimat au început să fie produse la furnizorul de grinzi, acesta având termen de livrare, pentru toate cele 294 de grinzi, sfârșitul lunii aprilie 2024”, arată DRDP.
Sursa citată mai spune că de luni, 4 martie 2024, vor începe lucrările de balast stabilizat in situ, iar după atingerea rezistențelor la compresiune a balastului stabilizat, în săptămâna 11 – 17 martie vor începe realizarea tronsoanelor experimentale pentru primul strat de asfalt AB 31,5.
„Au fost începute lucrările de colectare și evacuare a apelor de pe viitoarea suprafață carosabilă prin realizarea de șanțuri și rigole din beton. Lucrările la ITS (sistem inteligent de transport) vor începe în luna martie 2024, relocările de utilități sunt toate finalizate. Antreprenorul lucrează într-un ritm proporțional cu fronturile unde se pot executa lucrări și este mobilizat corespunzator. Pe șantier se lucrează cu 150 muncitori calificați în construcții și necalificați, 85 șoferi de autobasculante și un număr de 136 utilaje și echipamente de construcții”, mai precizează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.
Date tehnice
La Tronsonul 1 al șoselei de mare viteză beneficiari sunt Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, supervizor DRDP Craiova, antreprenor Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi Anonim Sirketi Ankara Sucursala București – Strade Bauunternehmung SRL – Vision Construction Works SRL, valoarea contractului fiind de 439.294.261,17 lei, fără TVA.
Lucrările de execuție la acest lot au fost reluate la finalul lunii septembrie 2023, iar constructorul are la dispoziție 18 luni pentru finalizarea lucrărilor de construcție.  Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești este cuprins între Craiova (kilometrul – km 0+000) și Balș (km 17+700), având astfel o lungime de 17,70 kilometri și este compus din: 17,70 km de drum expres; 15 poduri și pasaje; două noduri rutiere (Nodul de la km 0+000 intersecția cu Centura de Nord Craiova și seminodul rutier de la km 1+400); o parcare de scurtă durată stânga/dreapta la km 14+190.
Două dintre tronsoanele Expresului tranzitează și județul Olt

31,75 kilometri reprezintă distanța Tronsonului 3 al DEx care tranzitează Oltul, trecând prin unitățile administrativ teritoriale Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești, până la limita județelor Olt și Argeș, acesta fiind inaugurat pe 23 decembrie 2023. Județul este tranzitat și de Tronsonul 2 al DEx 12, cu Loturile 1 și 2, care are o lungime de 39,85 kilometri, cu punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final municipiul Slatina, la intersecția cu Drumul Național 65 – European 574. Acesta traversează localitățile Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi (Milcov), Slatina și Valea Mare. Dacă Lotul 2, care cuprinde și Centura ocolitoare a municipiului Slatina, a fost deschis la sfârșitul lunii iulie 2022, Lotul 1, între orașele Balș și Piatra Olt, care include Centura ocolitoare a orașului Balș, a fost inaugurat în luna aprilie a aceluiași an. Constructor al acestor două sectoare de drum este UMB, însă echipele de muncitori ai aceleiași firme se ocupă și de realizarea lucrărilor de pe șantierul Tronsonului 4 al aceleiași șosele de mare viteză.

În total, șoseaua de mare viteză este împărțită în patru tronsoane. Va avea o lungime totală de puțin peste 121 de kilometri și câte două benzi pe fiecare sens, fiind realizate 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje, limita maximă de viteză admisă fiind de 120 de kilometri pe oră.

Valoarea estimată a întregii investiții este puțin peste 5,5 miliarde de lei, fiind finanțată prin POIM 2014 – 2020. Inițial, conform proiectului, lucrările la șoseaua de mare viteză ar fi trebuit să fie gata până la sfârșitul anului 2023, însă termenul de finalizare a fost devansat.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți