Peste 430 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au desfășurat, în ultima săptămână, peste 150 de misiuni specifice pentru menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru sprijinirea celorlalte structuri cu atribuții în domeniu. Mai exact, au fost 156 de misiuni, în urma acestora fiind date aproximativ 50 de amenzi, în cuantum de 14.500 lei.
Locotenent Mirabela Săndoiu, purtător de cuvânt al IJJ Olt, a declarat că jandarmii olteni s-au asigurat ca manifestările de sâmbătă, 8 martie, să se desfășoare în siguranță, fără a fi înregistrate incidente.
Oamenii legii au fost prezenți la meciurile de fotbal și la manifestările cultural – artistice, desfășurate în zona de competență. Totodată, au fost puse în executare 17 mandate de aducere, ca urmare a solicitărilor instanțelor de judecată.
Jandarmii olteni au constatat și 13 infracțiuni, unele dintre ele fiind în cooperare cu polițiștii.
„În urma misiunilor desfășurate în săptămâna 3 – 9 martie, efectivele din cadrul Jandarmeriei Olt au aplicat 47 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor legale, în valoare de 14.500 de lei. Sancțiunile au fost aplicate, în general, pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice). Colegii noștri au constatat în total 13 infracțiuni, atât în cooperare cu efective de poliție, cât și în cadrul acțiunilor proprii”, a spus reprezentantul IJJ Olt.
Pescuia ilegal într-o baltă adiacentă râului Olt, în dreptul localității Drăgănești Olt
În timp executau misiuni specifice, în data de 09 martie, în jurul orei 06:00, jandarmii olteni aflați în patrulă, împreună cu un reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), au observat pe luciul de apă a unei bălți adiacente râului Olt, în dreptul orașului Drăgănești Olt, o ambarcațiune pneumatică, în care se afla un bărbat care desfășura activități de pescuit comercial. Urmare a celor constate, patrula de jandarmi, împreună cu reprezentantul ANPA. au intervenit și i-au solicitat bărbatului să prezinte documentele care îl îndreptățesc să desfășoare activitatea respectivă.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea documentele legale necesare și ar fi încălcat prevederile articolelor 56 și 57, din Legea 176/2024 pescuitului și protecției resursei acvatice vii: ‘Pescuitul comercial al resurselor vii, fără autorizație și licență’, ‘Pescuitul prin orice metode al reproducătorilor în perioada de prohibiție’, ‘Deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a setcilor, năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial’, ‘Utilizarea unei nave/ambarcațiuni la pescuitul în scop comercial, neinscripționată cu marcaj exterior corespunzător licenței de pescuit’, ‘Deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 milimetri'”, a spus reprezentantul IJJ Olt.
Potrivit sursei citate, jandarmii au întocmit, în cauză, actele procedurale, conform competențelor și au predat persoana organelor de cercetare penală.
„Bunurile găsite asupra bărbatului au fost ridicate și înaintate organelor de cercetare penală, în vederea continuării verificărilor”, a mai declarat locotenent Mirabela Săndoiu.