1.2 C
Slatina
sâmbătă,23 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Dezastrul făcut de PSD în comuna Perieţi îţi dă fiori pe şira spinării

- Advertisement -

Domnule dr. Antolie Preoteasa, ce vă determină să candidaţi, pentru a doua oară, la funcția de primar al comunei Perieți?

Fără a dori neapărat să vorbesc frumos despre mine, pentru că oamenii mă cunosc, cred că sunt unul dintre puținii intelectuali care a mai rămas în comună dintre cei născuți, crescuți și educați pe aceste meleaguri. Am luat această candidatură ca pe o provocare. Mulțumesc lui Dumnezeu, eu sunt un om realizat, atât din punct de vedere material, cât și familial, cei doi băieți ai mei sunt medici umani, unul neurochirurg, celălalt cardiolog.

Dezastrul lăsat de către cei doi reprezentanţi ai PSD, respectiv Ion Luță, primar timp de 22 de ani, și Costin Vâlceleanu, primar timp de 8 ani, îți dă fiori reci pe șira spinării… și am considerat că este cazul să mă implic pentru ca această comună să iasă din această harababură, că nu găsesc alt cuvânt mai potrivit, în care a fost aruncată de o  administrație centrată exclusiv pe interes personal.

Înainte de a vă lua acest interviu, ne-am informat la cetățenii din comună și am constatat nemulțumiri extraordinar de mari legate de modul cum a fost gestionat bugetul, respectiv datoriile enorme ale comunei. Cunoașteți aceste aspecte?

Fiind consilier local ar trebui să cunosc în detaliu ceea ce mă întrebați dumneavoastră, angajarea de cheltuieli trebuind să fie subiect pentru ședințele consiliului local. Dar, cu toate astea, cunosc mai multe aspecte din presă sau din discuții neoficiale, deoarece conducerea primăriei n-a binevoit să ia aprobări pentru cheltuielile efectuate angajându-le pe semnătura primarului, în cele mai multe cazuri.

Ce pot să vă spun este că, la această dată, sunt datorii de aproximativ 22 de miliarde de lei vechi (venitul comunei din taxe și impozite pe 10 ani). Acestea provin din contracte încheiate și neonorate și vă dau exemplul contractului cu Olt Proiect, cu o valoare de 11,8 miliarde lei vechi, lucrări efectuate, 5,6 miliarde lei vechi pentru asfalt, cheltuieli neachitate, achiziții de materiale și produse fără aprobarea consiliului local, cum ar fi: materiale de curățenie și dezinfecție la un preț de 150 lei/litru, telefoane de ultimă generaţie, 40 de bucăți a câte 5.000 lei/bucată și altele.

Mai grav este faptul că, creditorii, pentru recuperarea datoriilor, au scos la vânzare suprafața de 32,7 hectare de teren de pășune din satul Măgura, au pus sechestru obligatoriu pe clădirea primăriei, a dispensarului uman și a clădirii căminului cultural.

O altă situaţie ce nu se regăseşte în alte comune, este situaţia fondului funciar. Ce ne puteţi spune?

În afară de faptul că situația este îngrijorătoare, cred că nu mai e nimic de spus… De 8 ani de zile, fostul primar a încercat să facă aceste cărţi funciare cu unele firme prietene, cum ar fi Millenium, însă până acum nu s-au încheiat decât unele tarlale. Sunt oameni care au plătit cărțile (au dat banii la primărie), nu li s-au întocmit documentele și nici nu le vor primi. Îi îndemn pe oameni să vină să-și ceară banii înapoi.

Din momentul în care echipa PNL va câștiga alegerile în iunie 2020, vom relua tema cărților funciare și a patrimoniului care este necunoscut. Cel mai grav este că cele 2.700 de hectare date de fostul primar, Ion Luță, comunei Brebeni, sunt ca și pierdute, am rămas o comună cu jumătate din suprafață, dar noi vom încerca să identificăm modalitățile de repreluare în patrimoniul comunei Perieți. Nu știu în ce măsură va mai fi posibil, dar vă asigur că voi face tot ceea ce va ține de mine și echipa mea să reparăm ceea ce s-a făcut prost și în defavoarea comunei noastre.

Trecând prin comuna Perieţi ni s-a părut că suntem din alt timp, o parte din străzi semănând cu cele de dinainte de 1989. Ce se poate face, ținând cont că, cel puțin în următorii ani, din câte spuneți dumneavoastră, comuna va plăti datorii?

Pâna în anul 1990, față de comunele din jur (Bălteni, Schitu), eram o comună dezvoltată. Astăzi, după 22 de ani de administrare PSD-istă, ne aflăm la o distanță enormă față de vecini, nu mai vorbim de comunele din județ. Cea mai bună variantă pentru a reduce decalajul de dezvoltare este accesarea fondurilor europene. Cu fonduri europene ne propunem să finalizăm asfaltarea tuturor ulițelor, construcția podurilor peste Iminog, introducerea apei, efectuarea canalizării.

Cum priviți modalitatea de integrare și de socializare a tinerilor și pensionarilor în cadrul comunității?

Din cauza lipsei locurilor de muncă și a unor măsuri nestimulative din partea autorităților locale, tineretul a părăsit localitatea, lucru care mă întristează foarte mult. Îmi doresc să readuc acasă tinerii noștri plecați în alte localități sau, mai rău, peste hotare, în căutarea unui trai mai bun. Stau de vorbă cu consătenii mei și știu cât este de dureroasă lipsa copiilor, a nepoților din sânul familie. Noi vom menține lucrurile bune din comună indiferent pe timpul cui s-au făcut, respectiv: echipa de fotbal, ansamblul popular, vom înființa, cu sprijinul școlii, o trupă de teatru, vom sprijini proiectele pentru mici afaceri locale acordând consultanță gratuită pentru accesarea de fonduri europene. În cadrul primăriei va funcționa un compartiment special destinat accesării proiectelor pe fonduri europene de care vor beneficia, gratuit, toți cetățenii comunei interesați de acest lucru. Iar pentru activități culturale destinate atât tinerilor, cât și persoanelor vârstnice, căminul cultural își va recăpăta activitățile pentru care a fost construit.

Ce mesaj transmiteți locuitorilor comunei Perieți cu patru luni înainte de alegeri?

Mesajul meu către cetățenii comunei Perieți, pe care îi consider prietenii mei, este să fie alături de mine și echipa mea și împreună vom reuși să ne reconstruim comuna și să o gospodărim așa încât să ajungă la nivelul pe care îl merită, pe care îl merităm cu toții. Voi fi un primar alături de cetățeni, de necazurile și de nevoile lor. Împreună vom recâștiga ce s-a pierdut timp de 30 de ani!

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți