Consiliul Județean Olt, principalul ordonator de credite al Spitalului Județean de Urgență Slatina, anunță că noul manager al celei mai mari unități medicale din Olt este Cosmin Floreanu, care până miercuri, 29 aprilie, a fost director financiar contabil al instituției și până acum aproximativ două luni a fost, pentru o bună perioadă de timp subprefect și prefect al județului.
Potrivit unei postări de pe pagina oficială de Facebook a CJ Olt, decizia are la bază experiența profesională și parcursul său administrativ, care îmbină expertiza în domeniul economic cu o bună cunoaștere a sistemului public și a mecanismelor instituționale.
„Doctor în economie, Cosmin Floreanu are experiență atât în mediul privat, unde a ocupat funcții de conducere, cât și în administrația publică, inclusiv în cadrul spitalului, contribuind la gestionarea activităților economice și medicale. De-a lungul timpului, a demonstrat capacitate de coordonare și o abordare orientată spre eficiență și stabilitate instituțională. Obiectivul principal al noului management îl reprezintă consolidarea activității medicale, îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților și continuarea investițiilor în infrastructura sanitară”, se arată în postarea de pe pagina de socializare a CJ Olt.
Potrivit aceleiași surse, Consiliul Județean Olt rămâne aproape de oameni și susține, prin fiecare decizie, un sistem de sănătate în care investițiile, grija, respectul și responsabilitatea sunt esențiale.

Cosmin Floreanu vine în locul lui Angela Nicolae, care a fost manager al Spitalului Slatina în ultimii cinci ani, iar miercuri a anunțat că pleacă de la conducerea unițății medicale și se întoarce în administrația publică județeană, potrivit acesteia pe o funcție din cadrul Consiliului Județean Olt.
„Deschid, astăzi, un nou capitol al vieții mele profesionale! Mă alătur uneia dintre cele mai dedicate și implicate echipe, oameni profesioniști care fac din bine și mai bine, iar principalele lor obiective sunt sănătatea oltenilor și creșterea permamentă a calității serviciilor medicale – vorbesc despre marea echipă a Spitalului Județean de Urgență Slatina. Spitalul Județean de Urgentă Slatina trebuie sa continue proiectele de investiții, de achiziționare de echipamente medicale moderne și creșterea numărului de servicii medicale oferite pacienților noștri. Împreună cu echipele de medici, asistente, infirmiere și personal de suport vom fi aici, pentru Slatina, pentru județul Olt, cu grijă și responsabilitate!”, a transmis la scurt timp după numire Cosmin Floreanu pe pagina sa personală de Facebook.
