Gradinita-fantoma de la Caracal

Gradinita RomRom din zona caracaleana Carpati, destinata copiilor romi, are un statut incert, un soi de jumatate-jumatate care face ca nimeni sa nu-si ia raspunderea unei investitii serioase, precum reabilitarea cladirii. Una dintre jumatati este aceea ca gradinita se bucura de prezenta oficiala a doua educatoare platite din bugetul public. Cealalta jumatate o reprezinta caracaterul particular, din punct de vedere juridic, al cladirii. Apoi, unitatea de invatamant prescolar este arondata scolii de Arte si Meserii (SAM) nr. 6 Caracal, dar imobilul apartine de fapt unei fundatii care nu mai functioneaza. De fapt, statutul juridic este o ciudatenie de pe urma careia au de suferit doar copiii. Casa de pe strada Carpati a fost cumparata cu banii unei fundatii olandeze si donata unui ONG romanesc, respectiv Fundatiei RomRom Caracal. Singurul act care tine loc de titlu de proprietate este o chitanta de mana pe care figureaza, la cumparator, un nume si o stampila. Numele este cel al presedintelui Fundatiei RomRom, Vasile Ion, iar stampila este cea a organizatiei respective. Organizatia nu mai functioneaza insa, nu mai are conturi valabile si nici CUI. Asadar, a cui este gradinita? A Inspectoratului scolar Judetean – nu. A Primariei Caracal – nu. A Fundatiei RomRom – cam greu de spus. Singurul lucru cert in toata aceasta poveste este faptul ca parintii isi aduc aici, dimineata de dimineata, copiii care au, ca toti copiii cetatenilor romani, dreptul la educatie. Deci, gradinita este, in primul rand, a copiilor. Iar copiii romi din cartierul caracalean Carpati au dreptul, ca toti ceilalti copii, la conditii moderne de educatie.

Dotari din capatat

Conditiile moderne arata cam asa: imobilul este din boltari de beton, iar faptul ca peretii nu sunt izolati termic face ca sobele pe lemne sa nu dea randament optim iarna. Caldura ametita si fumul fac casa buna in cele doua grupe, spre disperarea micutilor si a educatoarelor. Pana la iarna mai este, insa, si poate promisiunea unor potentiali investitori ca vor termoizola imobilul va deveni realitate. De promis a promis si primaria ca va ridica un gard la strada sa-i stea, pentru ca cel existent este o gaselnita metalica buna atat cat sa nu zica lumea ca nu este gard. Pasim din hol in prima clasa, unde gasim o atmosfera din care ne dam seama ca avem de-a face cu o sala destinata educatiei prescolarilor: sunt jucarii, materiale auxiliare pe pereti, obiecte care ii binedispun pe micuti, covorase pe jos, masute si scaunele. O gradinita, da, dar una rudimentara. Intram in cea de-a doua clasa – la fel. Se vede clar ca vopseaua data pe pereti cu putin inainte de inceperea anului scolar nu a putut ascunde bine igrasia infiltrata iarna trecuta. Totul arata ca o casa saraca, dar curata si primenita interior cu diverse obiecte primite ba de la unul, ba de la altul. Ceea ce nu este rau. Decat deloc…

Mai mult decat educatoare

Este bine aici, este frumos, este foarte bine. Afirmatia ii apartine uneia dintre mamici care a venit, in ziua in care am trecut si noi pragul asa-zisei gradinite, sa-si ia odorul acasa. Mamica are la baza afirmatiei sale o comparatie intre cum arata unitatea de prescolari cu ceva timp inainte si cum arata acum. O diferenta exista, totusi, prin stradania celor doua educatoare care-si fac serviciul aici si care fie au adus lucruri necesare de acasa, fie au platit din salariul lor de doar cateva milioane de lei vechi cate o mica lucrare. Cate ceva au mai primit ele si de pe la primarie, si de pe la scoala la care gradinita este arondata, dar nu indeajuns pentru satisfacerea tuturor nevoilor unei gradinite de secol XXI. Oficial, este greu sa investeasca cineva aici, pentru ca, desi gradinita este arondata scolii nr. 6 (SAM), cladirea nu are statut public si, deci, nu pot fi indreptate fonduri spre noi pentru, sa zicem, reabilitarea imobilului. Am alergat pe ici, pe colo si am mai obtinut executarea unor lucrari mici, dar asta asa, indirect si datorita faptului ca am gasit oameni generosi. Este cazul Primariei Caracal, ca si cazul doamnei directoare de la SAM nr. 6. Primaria ne-a ajutat in mai multe randuri, ba cu vopsea, ba cu becuri, ba cu galeti, iarna ne da lemne, iar de la scoala primim materiale didactice. Mai mult, primaria o sa ne schimbe tocaria metalica de la geamuri, care acum nici nu pot fi deschise, cu tocarie moderna, probabil din aluminiu. Am vrea, totusi, mai mult, am vrea sa gasim solutii ca cladirea sa dobandeasca un statut juridic care s-o poata include in programe investitionale cu fonduri publice, spune una dintre educatoare, Anita Constantin. Ea povesteste ca perdelele, de pilda, sunt aduse de acasa, de cealalta educatoare. Ca anumite planse sunt cumparate din salariul lor. Ca mai multe jucarii sunt aduse tot de acasa sau primite de la alte gradinite. Ca scaunelele copiilor sunt primite tot de la alte unitati de educatie prescolara. si tot asa. Noi am facut tot ce a tinut de noi pentru ca copiii sa aiba ceea ce le trebuie, ca noi sa avem la dispozitie ceea ce ne trebuie din punct de vedere didactic. Dar asta nu este de ajuns. Iarna peretii au igrasie, WC-ul este cel care este, dar si acesta fara usi. Bine ca avem iarna lemne de la primarie, dar sobele nu mai sunt bune, afuma, si astea sunt numai cateva exemple, afirma cealalta educatoare, Ileana Vladusel.

Proiecte moarte

Directoarea scolii de Arte si Meserii nr. 6 Caracal, Irena Radulescu Mierlacioiu, spune ca, date fiind conditiile improprii in care functioneaza gradinita, desfiintarea ei ar stopa, practic, educatia copiilor romi din cartierul Carpati, pentru ca, din cauza unei saracii crunte de care sufera multe familii de romi, acestea refuza sa-si inscrie copiii la alte unitati de invatamant prescolar unde micutii lor s-ar diferentia prin multe de ceilalti copii. in conditiile juridice de acum ale cladirii in care functioneaza gradinita nu putem face nimic mai mult. Vorbim de un imobil care apartine unei persoane fizice, asa ca nu se pot acorda fonduri pentru investitii. Iar ca sa inchidem gradinita de acolo ar insemna sa lasam copiii in discutie fara sansa pe care o acum la educatie. Am incercat sa-i convingem pe parinti sa-si dea copiii la gradinita care functioneaza in cadrul scolii noastre. N-au vrut. Am incercat sa incheiem parteneriate cu alte gradinite unde copiii romi din cartierul Carpati sa fie educati. N-au vrut. si nu accepta astfel de solutii pentru ca multe familii din acest cartier sunt foarte sarace, traiesc in conditii foarte grele, si nu-si permit sa-si dea copiii in altfel de gradinite. Ei spun ca copiii se simt bine in unitatea din cartierul lor, si acest lucru este adevarat. Exista acolo doua educatoare care reusesc sa le ofere copiilor nu doar o buna educatie, ci si multa caldura sufleteasca. Cel mai bine ar fi daca noi am reusi sa reabilitam imobilul, dar, asa cum explicam mai inainte, nu se poate asta, declara directoarea de la SAM 6. Ea spune ca, in urma cu patru ani, gradinita a fost inclusa intr-un program de investitii, dar ca, din cauza acelorasi conditii juridice ale imobilului, proiectul nu a putut fi dus la bun sfarsit. Apoi, Inspectoratul scolar Judetean a avut ideea construirii unei noi gradinite in cartier. Nici acest proiect nu a fost transpus in practica. Ideea construirii unei alte gradinite a fost si este o alta solutie optima. Din pacate, lipsa banilor a facut ca proiectul acesta, si nu doar acesta, sa nu fie posibil deocamdata, cel putin nu inainte sa fie finalizate cele deja demarate. Asa ca ramanem tot acolo si vom continua sa facem tot ce este omeneste posibil pentru a-i ajuta pe copii. si noi, scoala, si primaria, a mai afirmat Irena Radulescu Mierlacioiu.

De-o parte, orgoliu. De cealalta parte, caldura umana

Cele doua educatoare mai aduc in discutie o solutie: ca imobilul cu pricina sa devina, printr-un act juridic, o constructie a Primariei Caracal. Solutia sta insa doar in puterea celui care, cu 20 de ani in urma, a infiintat gradinita cu bani olandezi. Adica presedintele fundatiei RomRom, care, cel putin fiscal, nu mai functioneaza. Dar omul nu vrea si nu vrea. si-a pierdut, probabil, simtamintele care cu doua decenii in urma il animau intr-atat incat sa se gandeasca la intemeierea unei unitati de invatamant prin care comunitatea de romi din Caracal sa faca un important pas inainte pentru educatia copiilor lor. Am vorbit la primarie si cei de acolo sunt dispusi sa investeasca daca s-ar gasi o forma legala ca imobilul sa fie administrat de ei. Dar nu vrea presedintele fundatiei, si asa avem toti de patimit, si noi, si copiii. in ce ma priveste pe mine, care am crescut in comunitate, care ii cunosc foarte bine pe oamenii acestia si pe copiii lor, gradinita aceasta reprezinta ratiunea mea de a fi. N-as putea lucra in alta parte, ei sunt parte din mine si asa vor ramane. Romii trebuie sa aiba un viitor frumos, si totul pleaca de la educatie, sustine, sub imperiul emotiei, Anita Constantin.

Viata profesionala a celor doua educatoare este si ea, ca si gradinita, unicat. Desi conditiile vitrege in care ele isi desfasoara activitatea sunt cele pe care am incercat sa le reliefam aici, rolul lor profesional este dublu: educatia propriu-zisa si efortul de a-i invata pe copii limba romana, pentru ca in familiile lor se vorbeste doar limba romani (cu mici exceptii). Daruirea profesionala si umana a celor doua femei ar trebui sa gaseasca coresponenta in anumite medii, astfel ca atunci cand bat la usi inchise pentru intelegere si sprijin in privinta gradinitei-unicat, sa li se deschida.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

<