Consiliul Județean și Spitalul Slatina poartă discuții pentru a aloca o parte din sumele bugetate pentru aparatură medicală nouă, către achiziția de ventilatoare mecanice. Autoritățile vor să ia din timp măsuri pentru a face față unui eventual val de pacienți infectați cu coronavirus, dacă vor fi în stare gravă.
O nouă tranșă de materiale de protecție pentru angajații instituțiilor care intră în contact cu suspecții de coronavirus a fost achiziționată de Consiliul Județean.
Conducerea instituției a anunțat că în perioada următoare va continua achiziția de astfel de materiale, care se găsesc din ce în ce mai greu în ultima perioadă. „În momentul de față, avem o parte dintre materiale venite. Nu au fost achiziționate până la numărul cerut de instituțiile care lucrează în prima linie pentru combaterea coronavirusului pentru că nu am găsit cantități foarte mari. Dar vom achiziționa în continuare”, a declarat Marius Oprescu, președintele CJ Olt.
În același timp, banii alocați Spitalului Slatina pentru echipamente medicale moderne vor fi direcționați către cumpărarea de ventilatoare mecanice. „Avem în vedere ca din banii alocați Spitalului Județean de Urgență pentru aparatură medicală, care nu e absolut necesară și pe care aveam în plan să o achiziționăm, să se modifice planul de investiții și să achiziționăm o parte dintre ventilatoarele mecanice necesare bolnavilor de coronavirus în stare foarte gravă”, a mai spus președintele CJ.
Zilele acestea, se așteaptă lista cu aparatura care nu este de strictă necesitate, iar printr-o hotărâre de consiliu, sumele alocate în acest sens vor fi redirecționate către achiziția de ventilatoare mecanice.
Simona VÂRBAN