4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Se introduc gaze naturale pe străzile Lacului și Poenii din Slatina

- Advertisement -

Autoritățile locale slătinene s-au implicat și numeroase familii care locuiesc pe străzile Lacului și Poenii din urbe nu vor mai avea parte de o probleme arzătoare pentru ei, respectiv lipsa gazelor naturale. Emil Moț, primarul municipiului Slatina, a declarat că în ședința Consiliului Local de la începutul acestei săptămâni au fost aprobate două proiecte de hotărâre pe care le-a inițiat pentru a veni în sprijinul cetățenilor din aceste zone.

Cătălin FIRCOIU

Proiecte vizează extinderea conductei de gaze naturale cu 170 metri liniari pe strada Lacului, respectiv 300 metri liniari pe strada Poenii, spune edilul.

„Ambele obiective de investiții vor beneficia de cofinanțare din bugetul local al municipiului, pentru realizarea acestora urmând a se încheia contracte cu Engie România – Distrigaz Sud Rețele SRL București. Pentru strada Lacului valoarea estimată a investiției este de 54.214,02 lei cu TVA, din care 1.084,09 lei cu TVA, vor fi suportați de Engie România SA și 53.129,93 lei cu TVA din bugetul local al municipiului Slatina, iar pentru strada Poenii valoarea estimată a investiției este de 180.780,04 lei cu TVA, din care 3.615,22 lei cu TVA suportată de Engie România SA, diferența de 177.164,82 lei cu TVA urmând a fi contribuția unității administrativ teritoriale Slatina”, a precizat Emil Moț, primarul Slatinei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți