Trei români au murit şi unul a fost rănit într-un accident produs pe o autostradă din Ungaria. Maşina în care erau a intrat cu viteză într-un parapet de pe marginea şoselei, apoi s-a răsturnat într-un şanţ. Impactul a fost atât de puternic încât două dintre victime au fost aruncate din autoturism. Mai multe ambulanțe și 2 elicoptere de salvare au fost chemate la locul accidentului.
Supravieţuitorul teribilului accident care a avut loc în Ungaria este un bărbat în vârstă de 50 de ani din judeţul Maramureş. Imediat după impactul violent, acesta a fost transferat de urgenţă la o unitate medicală din Budapesta, cu un elicopter de salvare.
Cine sunt cei trei bărbaţi morţi în accidentul din Ungaria
Potrivit presei din Ungaria, acesta este în stare stabilă şi a suferit traumatisme la nivelul capului, dar şi al pieptului. Potrivit unor surse, cei trei bărbaţi care au decedat în urma impactului devastator sunt din judeţul Olt.
Bărbaţii se aflau împreună în aceeaşi maşină şi se îndreptau spre Franţa, acolo unde începând de astăzi ar fi trebuit să înceapă munca. În momentul de faţă, autorităţile din Ungaria investighează încă acest caz pentru a determina cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Citiți pe Observator News și: Trei români au murit şi un altul a fost rănit într-un accident înfiorător pe autostrada M1, în Ungaria. Doi dintre ei au fost aruncaţi din maşină.
N. R. Morții din accidentul produs duminică în țara vecină sunt din comuna olteană Fălcoiu. Acest lucru reiese din postările apărute pe mai multe pagini de socializare, printre care Gazeta de Fălcoiu și Parohia Fălcoiu.