3.6 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Femeie de 89 de ani, din Gârcov, moartă după ce s-a aruncat de la etajul II al Spitalul Corabia

- Advertisement -

Tragedie în dimineața zilei de vineri la Spitalul Orășenesc Corabia, unde o femeie de 89 de ani, originară din comuna Gârcov, s-a aruncat de la etajul II al unității medicale și a încetat din viață. Octogenara era internată din noaptea de 24 spre 25 iunie la spitalul din orașul de la Dunăre, după ce a suferit un atac cerebral.

Pacienta primea îngrijiri medicale pe Secția de Medicină Internă și vineri dimineață, potrivit unor surse, chiar dacă se deplasa greoi, mergând cu ajutorul a două cârje, a ajuns până la una dintre ferestrele de la etajul II al spitalului corăbian și a sărit de la balustrada balconului.

Inițial, bătrâna ajunsese și la Spitalul Municipal Caracal. „Femeia  a fost internată în noaptea de joi spre vineri pe Secția de Medicină Internă a Spitalului Orășenesc Corabia. Anterior aceasta fusese investigată și diagnosticată cu atac cerebral la Spitalul Municipal Caracal, iar din lipsă de locuri a revenit la Spitalul Corabia. În această dimineață (vineri n.r.), în jurul orei 08:10, pacienta s-a dus la geam și s-a aruncat peste balustrada balconului de la etajul II unde funcționează Secția Medicină Internă. Conducerea spitalului a anunț Compartimentul de Investigații Criminale al Poliției Corabia, fiind demarate cercetările. Totodată, s-a procedat la anunțarea familiei pacientei”, spun reprezentanți ai unității sanitare din orașul de la malul Dunării.

Polițiștii au deschis dosar penal în cauză și fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, continuând totodată ancheta pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a petrecut tragedia. Și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt au demarat un control la nivelul Spitalului Corabia, reprezentanții unității medicale efectuând, se asemenea, cercetări, pentru a afla ce s-a întâmplat la momentul producerii nenorocirii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți