Compania de Apă Olt anunță că săptămâna aceasta a fost semnat contractul de lucrări „Extinderea facilităților de tratare a apei uzate pentru aglomerările Tia Mare și Rusănești”, din cadrul proiectului, cu finanțare europeană, „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014 – 2020”. Investiția se ridică la aproximativ 15 milioane de lei și urmează a fi finalizată în maximum trei ani.
„Cele două stații de epurare vor fi amplasate în comunele Tia Mare și Rusănești, din județul Olt și vor fi prevăzute cu următoarele facilități: treaptă mecanică ( bazin de omogenizare, stație de pompare, deznisipare și separator de grăsimi), treaptă biologică și treaptă de tratare a nămolului. Nămolul deshidratat va fi evacuat sau stocat în depozitul intermediar amplasat în incinta stațiilor de epurare. Fiecare stație de epurare va deservi între 4.000 și 4.400 de locuitori. Contractul de lucrări a fost atribuit, în urma unei licitații publice deschise, cu respectarea prevederilor legislației românești în domeniu, Asociarea SIA DYNAMIC SOLUTION SRL și SIVEDA PRO SRL cu SIA DYNAMIC SOLUTION, lider de asociere. Valoarea contractului este de 14.888.618,04 lei fără TVA, iar durata de execuție este de 34 luni (6 luni durata de execuție a proiectului de către antreprenor, 25 de luni, perioada de execuție a lucrărilor și 3 luni, perioada de teste și punere în funcțiune). Perioada de garanție a lucrărilor este de 36 de luni”, spun reprezentanții CAO.
Acestea sunt două dintre cele nouă stații de epurare noi pe care Compania de Apă Olt le construiește în cadrul proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă, „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014 – 2020”, declară Cătălin Ușurelu, directorul general al CAO.
„Prin toate investițiile pe care le facem în cele 17 comune, printre care se află și Tia Mare și Rusănești, contribuim la dezvoltarea acestor localități, protejând și îmbunătățind calitatea mediului și sănătatea cetățenilor. Ne implicăm activ în viața comunităților locale, pentru că noi suntem parte din fiecare comunitate. Acesta este unul din cele 26 de contracte de lucrări din cadrul proiectului , cu o valoare totală eligibilă de 1.147.116.622,49 lei, fără TVA”, a subliniat directorul companiei.
Sursă foto: Prezentare generală