Persoanele fizice și juridice din Balș, scutite de plata penalităților dacă își achită datoriile restante până pe 15 decembrie
FOTO. S-au încheiat lucrările de pe esplanada din centrul Slatinei. Primarul Moț: „Îi invit pe slătineni să vină să se bucure de noua investiție”
80 de joburi pentru bălșeni, create de administrația publică locală prin deschiderea unor market-uri de renume
Președintele CJ Olt, despre lucrările la Tronsonul II al Drumului Expres Craiova – Slatina – Pitești: „Sunt într-un stadiu avansat, fiind peste 90% terminate”
Două stații de tratare a apei, construite de CAO pentru comunele Rusănești, Giuvărăști, Izbiceni și Tia Mare
Compania de Apă, investiții pe străzile Varianta Oituz, Oituz, Nicolae Buică din Slatina și la Stația de Pompare Salcia
Slătinenii vor putea circula cu autobuze electrice, începând cu sfârșitul acestui an
Aparate medicale de peste 4,3 milioane lei pentru Spitalul Slatina, printr-un proiect pe fonduri europene accesat de Consiliul Județean Olt. Un computer tomograf, noua...
500 de lei, noul tarif care trebuie plătit pentru a recupera mașinile parcate neregulamentar în Slatina