5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Florin Homorean a depus jurământul în funcția de prefect al județului

- Advertisement -

Județul Olt are, de luni, un nou prefect. Florin Homorean, fost comisar al Gărzii de Mediu, este propunerea liberalilor la conducerea Prefecturii Olt. Ceremonia de învestire în funcție a fost făcută de ministrul de Interne, Marcel Vela, în cadrul unei videoconferințe.

Șefi de instituții și colegi de partid au fost alături de noul prefect, la momentul solemn al depunerii jurământului în funcția de prefect al județului. Vizibil emoționat, Florin Homorean le-a mulțumit tuturor pentru încrederea și sprijinul acordat. De asemenea, el a dat asigurări că va manifesta deschidere în relația cu instituțiile publice locale.

„Prefectul este responsabil pentru monitorizarea implementării în județul nostru a programului de guvernare. Guvernul Ludovic Orban are un program de guvernare pentru o perioadă de un an, cu măsuri concrete în ceea ce privește relansarea economică, dezvoltarea infrastructurii țării, asigurarea resurselor financiare pentru exercițiul bugetar următor. Eu, la nivel local, doresc să colaborez cu dumneavoastră pe temei de încredere, pentru a duce la îndeplinire obiectivele și măsurile stabilite în programul de guvernare. Am să vă rog să mă sesizați pentru orice problemă pe care o întâmpinați la nivelul instituțiilor pe care le conduceți pentru a transmite solicitările dumneavoastră mai departe către ministerele de resort”, a declarat Florin Homorean.

Liberalul oltean a fost comisar la Garda de Mediu, dar și șef al acestei instituții, înainte să ocupe funcția de prefect al județului.

Simona Vârban

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți