4.1 C
Slatina
vineri,26 aprilie,2024

Ultimele Articole

Pompierii olteni, în misiune de Paște

- Advertisement -

Chiar dacă anul acesta, din cauza pandemiei de Coronavirus, slujbele religioase din Noaptea Învierii, și nu numai, se desfășoară fără prezența creștin ortodocșilor în biserici și mănăstiri, pompierii din județul Olt continuă să fie la datorie și în această perioadă.  

Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, a declarat că peste 100 de pompieri olteni se vor afla zilnic în dispozitiv, în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență. „Anul acesta slujbele religioase de Sfintele Paști vor fi oficiate doar de slujitorii bisericești, fără prezența credincioșilor în lăcașurile de cult, însă cu siguranţă în locuinţele proprii credincioşii vor aprinde lumânări în Noaptea de Înviere şi în ziua de Paşte”, spune Alin Băsășteanu.

Pentru ca aceste sărbători să fie petrecute în familie, în linişte şi siguranţă, pompierii din cadrul ISU Olt recomandă respectarea mai multor măsuri de apărare împotriva incendiilor.

La utilizarea lumânărilor: asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte; nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea; amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură; nu amplasați lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele; stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta; nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Având în vedere faptul că temperaturile pe timpul nopţii sunt încă scăzute, salvatorii olteni recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe, aparate sau mijloace electrice de încălzire, să respecte următoarele recomandări: să asigure verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum; să nu folosească alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba; să nu așeze în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; să verifice integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice; să decupleze aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi; să nu lase niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

„Stimați cetățeni, numai împreună putem depăși această perioadă fără precedent! Vă recomandăm să rămâneți în case și să respectați măsurile transmise de autorități!”, a mai precizat reprezentantul ISU.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți