17.3 C
Slatina
marți,7 mai,2024

Ultimele Articole

Oficialii au marcat Ziua Imnului Național pe platoul din fața Prefecturii Olt

- Advertisement -

Ziua Imnului Național este marcată anual în data de 29 iulie, fiind motiv de sărbătoare pentru toți românii și un bun prilej de cinstire a simbolurilor naționale și de manifestare a respectului pentru moștenirea lăsată de înaintașii noștri. În municipiul Slatina, reședința județului, acest eveniment a fost celebrat sâmbătă, pe platoul din fața Prefecturii Olt.

Printre autoritățile județene și locale prezente s-au aflat prefectul de Olt Florin Homorean, Ionuț Ivan, vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Gigi Vîlceleanu, viceprimarul municipiului Slatina, dar și reprezenți ai instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale din teritoriu.

La zi de sărbătoare, prefectul Homorean a adresat și un mesaj: „Sărbătorim astăzi (sâmbătă n.r.), 29 iulie, un simbol, un manifest care atunci când îl auzim ne face inimile care bat românește să tresalte cu mândrie. Celebrăm Ziua Imnului Național al României, esența poporului nostru pusă în strofe și note profunde, cu o înaltă încărcătură emoțională, care au reușit să străbată vremea și vremurile. Imnul Național al României – ‘Deșteaptă-te, române!’ – a fost adoptat oficial în anul 1990, în urma unui lung proces de dezbateri și propuneri. Însă, acordurile imnului ‘Deșteaptă-te, române!’ au răsunat pentru prima dată în contextul efervescent al Revoluției de la 1848, interpretate de un grup de studenți revoluționari, devenind, în scurt timp, imnul tuturor revoluționarilor. De atunci, ‘Deșteaptă-te, române!’ a însoțit toate momentele definitorii ale istoriei noastre: războiul de independență, cele două războaie mondiale, culminând cu evenimentele de la 1989 și îndemnând la unitate și curaj. Versurile imnului ne amintesc de trecutul nostru glorios, de luptele și sacrificiile făcute pentru libertate și independență. Ele ne reamintesc de eroii noștri, de curajul și devotamentul lor în fața adversităților. Intonarea imnului național denotă respect. Respect pentru istoria țării, respect pentru valorile ei incontestabile, respect pentru cei care au luptat și s-au jertfit pentru fiecare palmă de pământ, respect pentru cei pentru care îndemnul Deșteaptă-te, române! a fost chintesența mobilizatoare a crezului în libertate, unitate și democrație”.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că, în cadrul ceremoniei, cu toții și-au amintit că imnul este un simbol al unității și al identității noastre naționale.

„Să ne amintim că fiecare dintre noi are datoria de a respecta și de a promova valorile și tradițiile care ne definesc ca români. Să fim mândri de țara noastră și să ne unim eforturile pentru a o face mai bună în fiecare zi. Cu aceste gânduri, vă invit să intonăm împreună imnul național al României, ‘Deșteaptă-te, române!’, în semn de recunoștință și de respect față de țara noastră și față de cei care au luptat pentru ea. La mulți ani, Imnului nostru național! La mulți ani, România!”, a adăugat prefectul de Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți